Glanda mamară reprezintă terminologia medicală pentru sân [< lat. mamma – sân]. Acesta nu este dezvoltat în totalitate la naştere, ci trece prin patru etape majore de creştere şi dezvoltare, care alcătuiesc mamogeneza: în viaţa intrauterină, apoi în primii doi ani de viaţă, la pubertate şi în final pe timpul sarcinii şi alăptării. Sânul este un remarcabil organ endocrin care creşte, se diferenţiază şi produce laptele, ca răspuns la stimularea hormonală şi la suptul copilului.
Comentează acest subiect pe Forumul InfoMaterna sau Întreabă specialistul nostru şi vei primi un răspuns în 24 de ore.
Suptul se învaţă prin practică, primele două săptămâni de lactaţie fiind esenţiale pentru succesul alăptării. Secretul unei producţii optime de lapte este alăptarea nelimitată, ziua şi noaptea, la cererea copilului. Cu cât copilul suge mai mult, cu atât se produce mai mult lapte. Alăptarea precoce presupune punerea copilului cât mai repede la sân după naştere, când este activ, cu un puternic reflex de supt. Hormonii care se sintetizează în corpul mamei odată cu atingerea nou-născutului, oxitocina şi prolactina, se produc într-o concentraţie maximală, ajutând la expulzia placentei şi la o lactaţie suficientă şi de durată. După un timp (30–60 min.), dacă nu este împiedicat, nou-născutul începe să se „caţăre” spre sân, fiind atras de mirosul de lichid amniotic al areolei, care este secretat de glandele lui Montgomery.
Avantajele alăptării precoce sunt: stimularea intensă a secreţiei hormonale – care ajută la instalarea rapidă şi de durată a lactaţiei, eliminarea placentei, fundamentează ataşamentul precoce mamă–copil. Suptul corect va preveni dificultăţile care pot apărea mai târziu în alăptare, copilul va beneficia imediat de colostru (are efecte asupra sistemului imunitar al copilului, stimulează digestia şi funcţia intestinală), contactul „piele pe piele” ajută la colonizarea pielii copilului cu germenii inofensivi ai mamei, care-l apără de germenii patogeni de spital, crescând şi încrederea mamei în capacitatea ei de a alăpta.
Primele încercări ale bebeluşului de a suge la sânul mamei pot fi fără succes, dar copilul dispune de rezerve energetice din viaţa intrauterină. În primele 24 de ore de viaţă, copilul trebuie să sugă măcar de 2–6 ori pe zi. Plânsul frecvent după primele 24 de ore, mai ales în cursul serii, este normal, însemnând că sugarul trebuie să fie pus des la sân şi nu necesită suplimente. Alăptarea la cerere înseamnă cam de 8–12 mese pe zi. Chiar dacă la început colostrul se secretă în cantităţi mici, este de ajuns pentru copil, dacă acesta suge frecvent. Suportul acordat mamei atât pe durata travaliului, naşterii, cât şi în perioada imediat următoare, s-a dovedit a avea un efect pozitiv în naştere, bonding şi alăptare. De asemenea contactul imediat dintre mamă şi copil după naştere, „piele pe piele”, în primele ore, ajută la reglarea temperaturii nou-născutului, respiraţiei, bătăilor inimii, facilitează adaptarea nou-născutului la mediul exterior, are un efect emoţional profund (creşte încrederea mamei, copilul se linişteşte, se relaxează şi se opreşte din plâns). Mamele care au iniţiat alăptarea imediat după naştere alăptează pentru mai mult timp decât cele care au început câteva ore mai târziu.
Climatul hormonal al sarcinii termină pregătirea sânului pentru alăptare imediat după naştere, când are loc o schimbare hormonală profundă, care declanşează şi elaborează sistemul neuro-endocrin, iar ca răspuns începe să se producă lapte. Acesta îşi schimbă mereu volumul şi compoziţia, pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor nou-născutului pe măsură ce el creşte. Sânii sunt capabili să producă lapte încă din săptămâna a 16-a de sarcină. Laptele nu „vine” după naştere, deoarece el este prezent încă din sarcină sub formă de colostru.
În primele 2–4 zile post-partum este iniţiată secreţia lactată şi se produce colostru, între zilele 3–8 începe să „vină” laptele, adică se produce un lapte de tranziţie, iar de la 9–10 zile după naşterea bebeluşului până la înţărcare se stabilizează lactaţia şi apare laptele matur. Laptele este produs în cantitatea adecvată nevoilor copilului, printr-un mecanism care funcţionează pe baza legii de „cerere-ofertă”, mecanism reglat mai ales de automatismul mamar – dacă sânul este prea plin, o proteină cu greutate moleculară mică din lapte încetineşte sau inhibă sinteza laptelui; după două săptămâni de lactaţie, automatismul mamar menţine lactaţia. Principalul mecanism de control este reprezentat de golirea sistematică a sânului (controlul autocrin), alături de care stau controlul neurologic-hormonal (în primele săptămâni post-partum) şi capacitatea de stocare a sânului (variază individual şi este independent de mărimea sânului).
Prolactina este hormonul care are cel mai important rol în iniţierea şi menţinerea lactaţiei (rămâne la un nivel ridicat în primele 40 de săptămâni post-partum). Secreţia de prolactină este stimulată imediat după expulzia fătului şi desprinderea placentei. Suptul sânului declanşează reflex producerea de prolactină, care este la cote ridicate imediat după naştere. După prima săptămână scade cu 50% şi este fluctuantă în primele 3 luni, după care revine la normal. Prolactina determină secreţia de lapte în glanda mamară prin intermediul receptorilor specifici. Suptul frecvent după naştere stimulează producerea unui număr crescut de astfel de receptori. Noaptea, odată cu suptul sugarului, se secretă cea mai mare cantitate de prolactină. Prolactina este prezentă în lapte şi are efect calmant asupra copilului.
Oxitocina are un rol major în menţinerea lactaţiei, deoarece este responsabilă de reflexul de ejecţie a laptelui, care este declanşat de suptul la sân, de plânsul sugarului sau de apropierea orei de alăptare (stimuli extero-receptivi). Nivelul oxitocinei din sânge creşte la un minut după stimularea mamelonului şi are o scădere relativă la 6 minute după încetarea suptului. Acest efect rămâne constant pe toată perioada alăptării. Secreţia de oxitocină este inhibată de stres, durere, anxietate, oboseală – factori ce trebuie evitaţi în vederea unei secreţii lactate adecvate. Oxitocina are efect de calmare, analgezie şi permite dezvoltarea ariilor din creier asociate cu maternitatea şi bonding-ul (relaţia mamă–copil). Secreţia de oxitocină este pulsatilă, aşadar fluxul laptelui nu va fi constant, el se eliberează periodic.
Laptele matern are o compoziţie unică şi asigură toate substanţele nutritive necesare copilului în primele 6 luni de viaţă, rămânând astfel sursa nutritivă principală până la vârsta de 1 an (conform Academiei Americane de Pediatrie). Laptele uman este specific speciei şi este cel mai valoros aliment din punct de vedere calitativ, este un produs individual, adică fiecare femeie produce un lapte adecvat copilului ei (50% se potriveşte cu materialul genetic al copilului), compoziţia este variabilă, are biodisponibilitate înaltă. Laptele matern, datorită complexităţii ingredientelor şi calităţilor biologice, nu se poate reproduce sau înlocui cu alte preparate lactate.
*Consultantul în lactaţie este o persoană specializată în prevenirea şi rezolvarea problemelor legate de alăptare; el poate profesa numai dacă a fost acreditat/certificat de o comisie internaţională formată din experţi în alăptare (IBLCE – International Board Lactation Consultants Examiners) pe baza unor examene care cuprind verificarea cunoştinţelor în domeniul anatomiei, fiziologiei lactaţiei şi suptului, dezvoltarea şi nutriţia copilului, patologie, sociologie, psihologie şi consiliere, terminologie medicală, etică şi legislaţie, educaţie sanitară şi tehnică şi echipamente pentru alăptare. Este standardul de aur de acreditare a consultantului de lactaţie, singura acreditare recunoscută în lumea întreagă de către asociaţiile profesionale.
