">
Loghează-te sau Înregistrează-te
sau
Ţi-ai uitat parola? Click aici
Recuperează-ţi parola
Felicitari!
Te-ai inregistrat cu succes!
Un email a fost trimis catre adresa dvs.

Sarcina toxică reprezintă denumirea populară improprie pentru disgravidia emetizantă, cunoscută în limbajul de specialitate şi ca hiperemesis gravidarium [lat. emeticus – care provoacă vomă]. Sarcina în sine nu este niciodată toxică! Însă impactul pe care aceasta îl poate avea asupra organismului matern în primul trimestru, prin dezechilibrele metabolice cu potenţial sever, a condus la această asociere de termeni, fără justificare ştiinţifică.
 

Disgravidia emetizantă constă în apariţia de fenomene precum greaţa, însoţită de vărsături şi inapetenţă alimentară. Acestea pot conduce la dezechilibre metabolice, care pot ajunge într-un stadiu de severitate alarmant, punând astfel în pericol atât viaţa gravidei, cât şi a produsului de concepţie. Tratată corespunzător şi la timp, nu influenţează negativ evoluţia sarcinii.
Un alt fenomen de însoţire poate fi reprezentat de ptialism. Acesta constă în salivaţie excesivă (care poate ajunge până la 1000 ml/zi) şi poate determina, în afară de un disconfort marcant, dezechilibre hidro-electrolitice ale gravidei.
 

Această afecţiune este specifică stării de gestaţie, apare în primul trimestru şi nu depinde de numărul sarcinilor anterioare. Frecvenţa cu care apar greţurile în primul trimestru este de 35–40%, iar incidenţa disgravidiilor precoce este de 0,6–1% din totalul sarcinilor. În majoritatea cazurilor dispare netratată în trimestrul al II-lea de sarcină.
Există mai multe teorii despre posibilele cauze ale disgravidiei de prim trimestru. Teoria hormonală pune la baza fenomenelor descrise creşterea rapidă în primul trimestru a nivelului de ß-HCG în sângele matern, hormon care se secretă de învelişul extern al oului. Este demonstrat faptul că în sarcinile cu nivel crescut de ß-HCG (sarcinile multiple şi cele molare) – disgravidia poate fi mai accentuată.
 

Manifestările clinice sunt dominate de greţuri intense, survenite în orice moment al zilei, declanşate de diferite mirosuri sau gusturi, sau apărute spontan, însoţite de vărsături care se pot accentua progresiv până la paroxism, interferând cu alimentaţia normală. Acestea pot conduce la tulburări hidro-electrolitice şi deficienţe nutriţionale, organismul gravidei utilizând propriile rezerve de proteine şi lipide. În maximum o săptămână, pot apărea tulburări energetice şi cetoacidoza metabolică. În absenţa tratamentului, aceste forme grave pot duce la deces.
 

În evoluţia clinică a disgravidiei emetizante, se pot delimita trei faze:

  1. Faza reflexă (de debut) – caracterizată prin vărsături repetate, precedate sau nu de greţuri, dimineaţa pe nemâncate sau după mese, de 10–15 ori pe zi, conducând la deshidratare, scădere ponderală (300–500 g/zi); în tabloul clinic mai pot apărea: constipaţie, oligurie (urinare în cantitate mică), dureri epigastrice (cauzate de spasmele musculare care însoţesc vărsăturile). Această fază durează 8–10 zile şi este reversibilă.
  2. Faza tulburărilor metabolice reversibile – caracterizată prin: vărsături incoercibile, cu intoleranţă gastrică totală şi scădere în greutate pronunţată; lipsă de energie, tahicardie, hipotensiune arterială, oligurie pronunţată, constipaţie, scăderea proteinelor în sânge, acidoză metabolică, hipoglicemie, creşterea azotului în sânge, carenţe vitaminice etc. Durează între 7 şi 10 zile şi este încă reversibilă sub tratament. Necesită consult de specialitate, analize de laborator şi tratament prompt.
  3. Faza tulburărilor metabolice ireversibile – se mai numeşte şi faza terminală sau nervoasă – şi constă în: încetarea vărsăturilor, diaree, slăbire accentuată până la emaciere (stare patologică de scădere ponderală avansată a organismului), diminuarea reflexelor, stare febrilă, psihoză delirantă, halucinaţii, anurie (încetarea secreţiei urinare), icter intens, insuficienţă hepato-renală severă, tulburări de vedere.
     

Această fază este ireversibilă, decesul putând surveni în 24–48 de ore. În acest stadiu, tratamentul nu mai are efect. Nici măcar avortul terapeutic nu mai poate corecta dezechilibrele severe suferite de organismul matern. Cauzele care pot agrava vărsăturile în trimestrul I pot fi: predispoziţia familială, vârsta maternă peste 35 de ani, infecţia cu Helicobacter pylori, afecţiuni gastro-intestinale, hepatice, pancreatice, colecistopatii, consum crescut de lipide saturate, exces ponderal matern, factori psihologici (sarcini nedorite, mediu ostil familial etc.).
 

Tratament
În prima fază se pot indica măsurile igieno-dietetice: scăderea consumului de lipide, creşterea consumului de carbohidraţi, mese în cantităţi mici şi dese, pentru a evita supradistensia bruscă a stomacului (fapt ce duce la declanşarea reflexului de vomă); evitarea consumului de alimente fierbinţi; suplimente multivitaminice pentru corectarea deficitelor nutritive; produse pe bază de ghimbir; sunt citate ca metode adjuvante acupunctura şi reflexoterapia.
 

În faza a doua sunt indicate tratamentele antiemetice şi antispastice, reechilibrarea hidroelectrolitică şi vitaminică pe cale venoasă, combaterea acidozei metabolice, a deficitului de proteine. Această etapă se impune a fi tratată sub monitorizare medicală. Se recurge la repaus alimentar, cu reluarea treptată a alimentaţiei. Se pot utiliza sedative (pe bază de prescripţie medicală, din cauza posibilelor efecte adverse asupra fătului), psihoterapie.
Dacă aceste măsuri nu pot atenua simptomele disgravidiei şi starea pacientei continuă să se agraveze, se recomandă întreruperea terapeutică a sarcinii.
 

Diagnosticul se stabileşte de medicul specialist, bazat pe analize de laborator precum hemograma, electroliţi serici, amilaze, bilirubina, analize hormonale, examen sumar de urină.
Tratamentul este stabilit tot de medicul specialist. În anumite situaţii este necesară internarea pentru tratament perfuzabil, monitorizare medicală atentă şi îndepărtarea factorilor psihologici familiali nefavorabili. Pacienta trebuie ţinută sub observaţie până când simptomele dispar. Alimentaţia trebuie să fie reluată treptat şi subordonată regulilor igieno-dietetice specifice.
 

Gravitatea simptomelor, momentul prezentării la medic, gradul de afectare şi rezervele constituţionale preexistente ale mamei, precum şi factorii psihologici reprezintă elemente foarte importante în evoluţia ulterioară a stării de sănătate a gravidei şi a fătului.
 

Prezentarea în timp util la medic – cel târziu în faza a doua a disgravidiei emetizante –, precum şi tratamentul prompt şi urmărirea ulterioară corespunzătoare pot să amelioreze simptomele şi să restabilească echilibrul metabolic al gravidei, fără consecinţe asupra stării de sănătate a acesteia sau a produsului de concepţie.

* Conţinutul acestei platforme online este furnizat în totalitate de medici specialişti, oferind informaţie corectă, actualizată şi respectând rigorile impuse în domeniul medical. Informaţia furnizată pe acest site nu înlocuieşte controlul medical.



5.00
Nu existã discuţii pentru acest articol
Completeazã forumularul de mai jos

CONCURS

Castiga Ghidul de supravietuire in sarcina!

PUBLICITATE

100% continut scris de medici

Întreabă-ne

intreaba specialistul

TAG CLOUD

PARTENERI
Micolino Chicco DermaLife Litera Mica Weleda Baby Editura Litera PharmaLife Medlife