Există o abundenţă de articole despre schimbările psihologice, afective sau cognitive, care au loc în sarcină şi imediat după naştere. Ele pot fi găsite foarte uşor pe Internet, cu ajutorul motoarelor de căutare, sau prin cărţile colorate atractiv din librării. Deşi probabil multe merită citite, luaţi-le „cu un grăunte de sare” şi nu ca literă de lege. Nimeni nu vă poate spune dinainte cu precizie cum vă veţi simţi, psihologic, în sarcină şi ce aveţi în mod clar de făcut în privinţa acestor sentimente. Deşi fenomenul maternităţii este mult mai vechi decât însăşi omenirea, va fi pentru dumneavoastră o experienţă unică, iar noi, specialiştii sănătăţii mintale, trebuie să respectăm unicitatea fiecărei perechi mamă-copil, şi să o admirăm, pentru că este unul dintre izvoarele de progres ale omenirii. Pe lângă faptul că suntem cu toţii diferiţi, apar nenumărate particularităţi familiale, sociale şi culturale, care, împreună, fac şi mai mult ca fiecare sarcină şi fiecare naştere să fie universuri separate, care merită atenţie individuală mult mai mult decât generalizări comode.
Asta nu înseamnă că nu suntem oameni cu toţii, şi că nu veţi resimţi, probabil, efectele psihologice ale oricărei schimbări majore de viaţă, că orice schimbare e însoţită de stres şi anxietăţi inerente, şi de un proces de adaptare. Chiar dacă totul decurge perfect, simpla importanţă a evenimentelor e de ajuns ca să fiţi mai emotivă. Se vorbeşte despre „labilitatea afectivă” din sarcină, şi de felul în care bărbaţii trebuie să fie preveniţi despre ea, cum că ar fi determinată de schimbările hormonale şi că nu ai ce să îi faci. În realitate, nu există nicio dovadă că modificările endocrine din sarcină ar produce în mod obligatoriu o labilitate afectivă. Mai curând, cei din jurul dumneavoastră vor fi confruntaţi cu realitatea faptului că „greul” sarcinii este dus de dumneavoastră, şi că veţi avea nevoie din când în când de sprijinul celor dragi, şi că acest lucru este nu doar în beneficiul dumneavoastră, ci şi al copilului. Pe lângă schimbarea care se petrece în viaţa dumneavoastră, mai trebuie să vă obişnuiţi cu noile senzaţii din organism, cu stările fizice de rău care pot apărea la început (greţurile matinale), cu somnolenţa pe care progesteronul, secretat în cantităţi mai mari acum, o determină, şi cu schimbarea accelerată a fizicului dumneavoastră şi inconvenientele care uneori decurg de aici. Toate aceste lucruri sunt perfect normale. Există multe voci în psihoterapie care susţin, şi pare de bun-simţ, că oricum mintea omenească are capacitatea nativă de a se adapta şi de a merge spre mai bine, atât timp cât mediul îi permite. Cu atât mai mult acest lucru este valabil pentru un proces natural cum este sarcina. Aşa că poate singurul sfat pe care îmi pot permite să îl dau este să aveţi încredere în instinctele şi în corpul dumneavoastră, ele ştiu foarte bine ce e de făcut. Un alt sfat, colateral, este să vă bucuraţi de experienţă, pentru că potenţialul ei pozitiv este enorm.
Ca psihiatru însă, sunt obligat să vorbesc mai mult despre lucrurile care pot să nu meargă bine, în ceea ce priveşte psihicul femeii însărcinate. Din păcate, se pare că sarcina nu constituie o protecţie împotriva depresiei, aşa cum s-a crezut multă vreme. Din diverse motive, sau fără să se cunoască o cauză, există femei însărcinate care fac depresii. Ele nu sunt neapărat mai frecvente decât la femeile care nu sunt însărcinate, dar, dacă apar, pun probleme mai delicate de abordare terapeutică, ce implică şi siguranţa, şi sănătatea viitorului copil. Dacă vă simţiţi copleşită de tristeţe, dacă nu vă mai interesează lucrurile care înainte vă făceau plăcere sau vă angajau, dacă aveţi sentimente chinuitoare de vină sau teamă, sau uneori de furie, dacă cei din jur vă găsesc mult schimbată, e cazul să cereţi sfatul unui specialist. Nu e cazul să mai zic că nu e bine să încercaţi singură niciun remediu medicamentos, nici măcar „naturist”, înainte de a vă sfătui cu un medic.
Tulburările de anxietate ce pot apărea în sarcină ţin cel mai adesea de preocupările excesive legate de siguranţa fătului şi de teama de a-l pierde, mai ales dacă aţi investit mult în eforturile de a rămâne însărcinată, sau dacă au fost probleme la sarcini anterioare. Anxietatea, pe lângă suferinţa pe care v-o poate produce în sine, este dăunătoare dacă vă modifică în mod negativ comportamentul. De exemplu, să staţi la pat de teama de a pierde copilul, fără recomandare din partea medicului, poate fi dăunător sănătăţii. Unele femei, pentru a ameliora stări depresive sau anxioase, recurg la false remedii, cum este alcoolul sau tutunul.
Una peste alta, deşi sarcina este un moment de răscruce în viaţa femeii şi a familiei, riscul de probleme psihice în timpul ei este relativ mic, nu mai mare decât la restul oamenilor în viaţa lor de zi cu zi. El creşte dacă aveaţi sau aţi mai avut tulburări precum cele descrise mai sus, sau orice problemă psihică, caz în care merită să discutaţi din timp cu un psihiatru, lucru obligatoriu dacă aveţi deja unul şi sunteţi sub un tratament.
Riscul creşte de asemenea imediat după naştere, în prima lună, perioadă numită „post-partum”. Deşi lucrurile pot decurge foarte frumos şi normal în această perioadă foarte sensibilă şi, din nou, de mari schimbări, unele femei resimt diverse grade de suferinţă psihică, şi aici factorii psihologici îi întâlnesc într-adevăr pe cei biologici.
Baby-blues
Pe lângă faptul că perioada post-partum vine după ultimul trimestru, cu multă oboseală şi lipsă de somn, combinate cu stresul naşterii, imediat după expulzarea placentei apar scăderi abrupte ale nivelurilor hormonale din timpul sarcinii. Majoritatea femeilor, până la 80%, pot să aibă perioade de emotivitate marcată, de lacrimi inexplicabile, de temeri, şi pot resimţi dureros un sentiment de ruptură între mamă şi copilul nou-născut, care dintr-o dată îşi cere dreptul la o existenţă separată de trupul mamei. E vorba de faimosul „baby-blues”. În unele ţări de limbă latină, fenomenul e numit şi „sindromul celei de-a treia zile”, pentru că apare cel mai frecvent la două-trei zile după naştere, când mama e încă în maternitate. Cel mai frecvent, trece repede, deşi uneori poate dura şi câteva săptămâni. În marea majoritate a cazurilor, nu e nevoie de niciun tratament, deşi, bineînţeles, susţinerea celor dragi e binevenită. Totuşi, dacă sunteţi îngrijorată cu privire la sănătatea dumneavoastră sau a copilului, nu trebuie să ezitaţi să cereţi sfatul unui specialist, care vă poate linişti.
Depresia post-partum
Uneori, fenomenele descrise mai sus devin mult mai supărătoare, suferinţa este mult mai mare şi viaţa proaspetei mame este semnificativ afectată. Acest lucru se întâmplă mult mai rar decât baby-blues, dar unele studii indică o frecvenţă de până la 20% dintre femei. Ca să putem vorbi despre un episod depresiv post-partum, acesta trebuie să apară în primele patru săptămâni de la naştere, şi să includă mai multe dintre următoarele lucruri, care să fie suficient de severe ca să afecteze viaţa de zi cu zi:
- tristeţe, nefericire intensă („dispoziţie depresivă”);
- incapacitatea de a vă bucura de lucrurile care, altfel, v-ar fi produs plăcere şi bucurie;
- sentimente de vină pentru aceste stări sau pentru alte lucruri;
- temeri, anxietate fără motiv, sau groaza exagerată că aţi putea face rău copilului;
- senzaţia că sunteţi depăşită de evenimente;
- probleme de somn, cauzate de suferinţa psihică (nu doar de rigorile alimentaţiei şi îngrijirii nou-născutului);
- accese de plâns;
- acţiuni, sau doar ideea de a-ţi face singură rău.
Nu trebuie toate bifate ca într-o listă de cumpărături pentru a beneficia de un diagnostic şi de o îngrijire adecvată. Orice suferinţă psihică intensă merită adresată unui specialist (psihiatru). Din păcate, multe femei sau cupluri tratează asemenea probleme cu stoicism sau indiferenţă, considerându-le cumva fireşti sau sperând că vor trece de la sine, ceea ce produce multă suferinţă inutilă. Dacă ajungeţi să discutaţi cu un specialist, ţineţi minte că veţi participa la toate deciziile terapeutice, nimeni nu vă va obliga să faceţi nimic, şi e important să puneţi absolut toate întrebările care vă frământă despre dumneavoastră şi copil, fără nicio ruşine.
Din ce în ce mai mult, este recunoscut riscul de depresie post-partum... la bărbaţi. Deşi ei au rolul tradiţional de protector puternic al familiei, şi ei trec printr-o perioadă de mari schimbări, dintre care multe sunt chiar biologice şi hormonale. Schimbările sunt mai ales pozitive, dacă tatăl se implică din plin în noua viaţă de părinte: în Suedia, ţară foarte generoasă cu concediul post-natal, inclusiv al tatălui, s-au efectuat studii care arată că taţii care aleg să rămână acasă cu copilul, alături de mamă, în prima lună, şi până la un an, au o longevitate sporită! Uneori însă, poate apărea o suferinţă psihologică trecătoare, care să meargă până la depresie.
Psihoza post-partum
Aceasta este cea mai rară dintre tulburările psihice asociate naşterii. Dacă nu aţi mai păţit niciodată aşa ceva, şi nu aţi mai avut vreo tulburare psihică de niciun fel, riscul e de circa 0,1%, deci chiar nu are rost să vă faceţi vreo grijă. Riscul creşte însă dacă aţi mai avut o psihoză post-partum sau dacă suferiţi cumva de o tulburare psihică mai importantă care să includă elemente psihotice (depresie cu elemente psihotice, tulburare bipolară, psihoze cronice cum este schizofrenia).
Psihozele post-partum sunt de mai multe tipuri, dar toate au în comun probleme în a percepe şi înţelege realitatea, care se traduc prin aşa-numitele elemente psihotice: halucinaţii, idei „delirante” (ciudate, fără legătură cu realitatea), comportament anormal modificat, care îi sperie pe cei din jur. Uneori, poate apărea sub formă de „episod maniacal post-partum”, adică o perioadă de euforie, lipsă de somn şi activitate crescută mult peste normal. Adesea, există temerea că mama afectată ar putea face rău copilului, dar de cele mai multe ori asemenea temeri nu sunt justificate.
Nu voi detalia acest capitol prea mult, pentru că ştiu că informaţiile medicale în exces dau anxietăţi inutile viitoarelor mame. Ceea ce trebuie ştiut despre psihozele post-partum este că ele trec întotdeauna, de cele mai multe ori fără a lăsa urme, că necesită totuşi neapărat atenţia unui psihiatru, şi că pot reapărea la viitoare naşteri, deci un nou consult psihiatric la apariţia sau planificarea unei noi sarcini este de asemenea necesar.
În majoritatea cazurilor, sarcina este însă un eveniment sinonim cu fericirea şi împlinirea. Schimbările biologice şi hormonale, pe lângă faptul că vă pregătesc şi vă adaptează pentru sarcină şi maternitate, prezintă numeroase beneficii pentru sănătatea dumneavoastră, şi efecte protectoare împotriva mai multor boli grave, cum ar fi diverse tipuri de cancer. Medicina se ocupă cu clasificarea bolilor şi lucrurilor rele. Nu există însă o clasificare a sentimentelor bune, fericite, din aventura miraculoasă care vă aşteaptă. Vă doresc să profitaţi din plin de ele.
